Cu toții am auzit de norma întreagă sau durata normală a timpului de muncă (8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână), însă câți dintre noi și-au pus problema existenței unei durate maxime legale a timpului de muncă și care ar fi aceasta?
Nu există o prevedere expresă asupra duratei maximă a timpului zilnic de lucru, însă din interpretarea altor dispoziții s-ar putea concluziona ca aceasta nu poate depăși 12 ore și mai mult decât atât, trebuie urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Există însă o prevedere expresă cu privire la durata maximă săptămânală a timpului de lucru. Astfel, potrivit Codului Muncii, timpul de muncă al unui salariat nu poate depăși 48 de ore pe săptămână. Prin excepție, pot exista situații negociate ori impuse din motive obiective ce țin de organizarea muncii, în care durata maximă de 48 de ore pe săptămână să fie depășită cu condiția nedepășirii unei medii de 48 de ore pe săptămână calculată prin raportare la o perioadă de timp de maxim 12 luni.
Această limită maximă legală este prevăzută pentru un singur contract individual de muncă, însă legislația nu prevede nimic în cazul unei pluralități de contracte de muncă în persoana aceluiași salariat.
Potrivit art. 35 din Codul Muncii o persoană fizică are dreptul de a încheia multiple contracte individuale de muncă la angajatori diferiți sau același angajator, cu singura condiție ca programul de muncă prevăzut în contractele încheiate să nu se suprapună.
Cu toate acestea, există și o interdicție implicită care rezultă din textele legale și anume posibilitatea încheierii a două contracte de muncă pentru aceeași funcție la același angajator. Se consideră că o astfel de practică ar eluda în mod voit dispozițiile referitoare la plata orelor suplimentare.
Pentru raționamente similare, și anume protejarea salariatului împotriva unui abuz din partea angajatorului, considerăm că încheierea a două sau mai multe contracte individuale de muncă la același angajator (pentru funcții diferite în mod obligatoriu cum am arătat mai sus) ar putea fi făcută doar cu respectarea duratei maxime a timpului de lucru și a repausului obligatoriu de 24 de ore după un program de muncă de 12 ore într-o zi.
Nu la fel putem interpreta situația unui cumul de contracte de muncă la diferiți angajatori. Într-o atare situație, se consideră că salariatul a acționat în mod conștient și voluntar, iar o limitare privind numărul maxim de ore de muncă adunate din cele două contracte, deși la o primă vedere ar fi în considerată o reglementare ce-l poate proteja împotriva unei suprasolicitări, în realitate trebuie interpretată că o restrângere a dreptului la muncă.
RO 
EN