nutasiasociatii.ro

Cum poți fi șters din Biroul de Credit?

Ce este Biroul de Credit?

Biroul de credit este baza de date unde sunt stocate întârzierile înregistrate de persoanele care nu au plătit la data scadentă ratele cuprinse în contractul de credit și pe care le datorează băncilor sau IFN-urilor.

Cine te poate înscrie în Biroul de Credit?

În Biroul de Credit nu te pot înscrie decât instituțiile financiare și bancare de la care te-ai creditat și la care ai înregistrat întârzieri, nu și recuperatorii de creanță sau executorul judecătoresc care pot interveni pe parcursul procedurii de executare silită, în vederea recuperării banilor restanți.

Cum poți fi șters din Biroul de Credit?

Dacă înregistrezi înscrieri negative în Biroul de Credit  nu te poți credita decât dacă acestea sunt șterse.

Pentru a putea fi șters din Biroul de Credit trebuie mai întâi să îți cunoști situația creditelor aflate în derulare sau finalizate la momentul în care dorești radierea raportărilor negative.

Situația creditelor o poți afla făcându-ți profil pe Biroul de credit și solicitând raportul Biroului de Credit direct pe site, prin comunicarea unei adresa la sediului Biroului de Credit sau apelând la serviciile noastre avocațiale prin completarea formularului de contact.

După ce afli ce instituții te-au înscris în Biroul de credit, trebuie să te adresezi acestora cu o adresă motivată în care să soliciți ștergerea. Solicitarea se poate face de persoana înscrisă în Biroul de Credit sau de un împuternicit, respectiv avocat care poate formula o cerere întemeiată bazata pe situația particulară a fiecărei persoane.

Cât timp sunt menținute înscrierile în Biroul de Credit?

Cu privire la înscrierile negative din Biroul de Credit trebuie precizat că acestea nu sunt menținute pe durată nedeterminată, ci doar pe o perioadă de 4 ani de la momentul înscrierii acestora, după care se vor radia de drept (din oficiu).

Author

ro_RORO